Un decembrie supraîncărcat, cu oameni grăbiți și nervi întinși, te face inevitabil să te întrebi ce mai înseamnă, de fapt, starea de bine la locul de muncă.
Deși anul calului (2026) pare că începe cu o lună înainte, munca mea ca librar îmi pare la fel de inspirată. Fiecare zi de lucru a librarului este la fel de atrăgătoare, colorată, chiar așa, cu toți oamenii lipsiți de răbdare, grăbiți să-i servești, să le recomanzi, să le împachetezi cărțile, darurile, insuportabili pe alocuri și, totuși, atâââât de dragi librarului. Cum?, se va întreba cititorul acestui articol.
Librarul, tot el autorul acestui text, nu a avut niciodată o altă filosofie de lucru decât aceea că locul de muncă trebuie frecventat cu plăcere – nu doar cu gândul plăcut că va veni un salariu la final de lună. Lecția lui Henry Miller a fost învățată: dacă locul de muncă îți calcă prea adânc în viața personală sau, mai simplu, îți calcă – papucul soldatului rus – viața personală, fugi, Forrest! Iar dacă locul de muncă e cel ales de tine, mai ales dacă ți-ai făcut din asta un stil de viață, niciun act intruziv al acestuia nu va fi considerat astfel.
Ei bine, am citit recent volumul lui Ali Abdaal, Bucuria productivității, și am înțeles că poți nu doar să savurezi lucrul, practicând și fiind util spațiului și angajatorului, ci poți fi și mega-productiv fără să te epuizezi și să-ți afectezi starea mentală, savurând ceea ce faci.
În linii mari, cartea este alcătuită din trei părți, menite să te ancoreze în stofa filosofiei ușor de priceput a lui Ali Abdaal.
Prima: înțelegi cum să abordezi știința productivității stării de bine ca să te încarci cu energie. Sunt prezentați cei trei „catalizatori” care susțin emoțiile pozitive – joaca, puterea și oamenii – și se detaliază cum să-i integrezi în viața de zi cu zi și, mai ales, în viața din jurul locului de muncă.
A doua: analizează felul în care productivitatea stării de bine ne poate ajuta să depășim procrastinarea. Vei învăța despre cei trei factori de blocaj care ne fac să ne simțim rău – nesiguranța, frica și inerția – și cum să-i depășim. Când îndepărtezi acești inhibitori, vei rezolva problema procrastinării și te vei simți – hehei – mult mai în largul tău.
Partea a treia analizează felul în care productivitatea stării de bine ne poate sprijini pe termen lung. Autorul ne vorbește despre cele trei tipuri de epuizare – epuizarea fizică, epuizarea emoțională și epuizarea mentală. Totodată, ți se explică cum să valorifici mai bine cele trei soluții de suport – întreținerea, reîncărcarea și alinierea – nu doar pentru câteva zile sau săptămâni, ci pentru luni și chiar ani întregi de stare de bine.
Spuneam „filosofia lui Abdaal” deoarece chiar el o numește astfel:
„…scopul meu nu este să-ți ofer o listă cu ceea ce trebuie să faci, ci o filozofie: un nou mod de gândire pe care îl poți pune în practică în viața ta. Sper să găsești metode care funcționează, să renunți la cele care nu dau rezultate, să lucrezi ca să descoperi ceea ce te ajută să te simți bine și să realizezi mai mult. De aceea, fiecare capitol conține nu doar trei idei simple științifice de care te poți folosi ca să regândești productivitatea, ci și șase „experimente” pe care le poți aplica în viața ta. Dacă un experiment funcționează, este minunat, iar dacă nu, chiar și acela îți oferă o informație ajutătoare.”
Și trebuie recunoscut, dragilor, că Ali Abdaal, cu lejeritatea și ușurința cu care scrie, cu poveștile pe care le împărtășește, nu doar pare a fi un om fericit la locul lui de muncă și în vâltoarea activităților sale, ci te face să crezi, pe drept cuvânt, fiecare propoziție a sa și să te bucuri de fiecare subliniere pe care o faci în carte. Pentru că atunci când autorul îți spune că „la finalul lecturii vei dispune de mai multe elemente ajutătoare cu care să aplici productivitatea stării de bine în muncă, relații și în viața ta”, la finele cărții, chiar dacă nu ai apucat să-ți lipești stick-notes-uri pe frigider, ai deja un instrumentar solid și un car de inspirație pentru o schimbare de viață.
Aș fi vrut să pun aici o mulțime de citate pe care mi le-am selectat din carte, doar că atunci unii dintre voi ar fi tentați să le ia direct, fără a mai parcurge poveștile pe care le oferă Ali Abdaal pentru exemplificarea filosofiei sale de lucru.
Așadar, nu-mi rămâne decât să vă invit să o parcurgeți, să vă inspirați din această carte și să vă bucurați de locul vostru de muncă așa cum o face librarul: cu mici momente de inspirație, cu umor, cu creativitate când se cere – dar ea se cere mereu! – și cu un avânt jucăuș în orice activitate pe care o presupune lucrul. Iar, așa cum spune Ali, dacă te înconjori de oameni potriviți, la locul potrivit, viața va prinde culoare de la sine.
„În cele din urmă, amintește-ți cel mai des uitat adevăr despre interacțiunile umane: când crezi că ai comunicat prea mult, probabil nu ai comunicat suficient. Ai cumva vreo informație care ar putea înfrumuseța săptămâna cuiva?”
Sper că ceea ce am avut de spus, am spus: Bucuria productivității trebuie citită!